Ceva vorbe și-un zâmbet noaptea.

Image

M-a întrebat într-o noapte cum vreau să-l cunosc dacă nu mă cunosc pe mine. I-am spus că nu mă cunosc nici pe jumătate, dar că n-am nevoie de asta ca să-l înțeleg pe el, că-i mai ușor așa. Nu i-am spus însă că mă surprind prin el, că prind sensuri când doarme lângă mine și-l sărut dimineața pe pistrui. Îmi plac pistruii. Eu nu-i am de decât vara, el mi-i dă, în schimb, și iarna.

I-am spus odată: „neașteptat”. „ce?”. „tu”. A zâmbit și m-a pupat pe frunte. N-a înțeles el prea multe la vremea aia, dar a intuit. L-am ales pentru că părea simplu. Pentru că părea ceea ce credeam că vreau. Pentru că nu voiam de fapt, mai nimic. Nimic mai mult decât ceva seri fugitive trecute la grămadă cu celelalte. Vezi, neașteptat. Parfumul lui nu mai iese acum din patul meu și parcă nici nu îndrăznesc să schimb așternuturile că ar lipsi câteva ore până se întoarce. Și uneori, dimineața trebuie să fac doar o cafea, dar din greșeală, fac tot două.

Am avut niște vorbe sub pătură și i-am povestit despre mine, cum și de unde vin, cu o sinceritate aproape meschină. Știu că-l tăiau zâmbetele mele amare scăpate printre fraze, că așa sunt eu, am un umor negru când vorbesc despre mine, de-aia nici n-o fac. I-am spus că nu-mi place să știe oamenii mai multe despre mine decât îi las eu să știe, și el a știut multe în seara aia; de atunci a intrat înăuntru. Că pe atunci eram încă naivă și-mi părea rău că nu mai simt, ne mințeam că sunt imună la orice s-ar întâmpla, nu știam încă sau nu voiam să știu. El adormea și mă visa cu spatele, eu culmea, mă trezeam mereu cu fața spre el. M-a speriat, ce-i drept, o dată; a fost lungă noaptea aia, m-am trezit incontrolabil când pe partea mea de pat, când pe a lui, înghețam când mă gândeam că trebuie să-i adun perna și s-o scot din cameră. Înțelegi? Atunci m-am surprins. Și avea cumva dreptate, doar că a înțeles lucrurile puțin pe dos. Îl cunosc pe el ca să mă cunosc pe mine. Și-n orice formulă, tot am nevoie de el. Am știut întotdeauna că sunt egoistă, dar acum am un egoism cu alte nuanțe. Am un egoism datorită căruia pot să ofer înapoi. Acum sunt egoistă pentru că vreau să-mi beau cafeaua doar cu el ca să poată să zâmbească dimineața, chiar dacă e răutăcios când e somnoros.

O să te iert că mă faci să par ca o fetiță care, cum spui tu, se fâstâcește, după ce o pupi pe nas și se pierde-n pernă. O să te iert pentru că genele tale se îmbrățișează altfel atunci când clipești și de-aia te sărut mereu pe ochi. O să te iert pentru că stai cu ochii închiși și mă lași să te privesc că știi că-mi place și îți urmăresc linia profilului până la clavicule. O să mă ierți și tu că te fac să te întrebi de ce nu poți să-mi dai drumul din brațe. O să mă ierți pentru că mă arunc pe spatele tău dimineața dacă nu vii la cafea și pentru că nu rulez țigările așa perfect ca tine, nici pe întuneric, nici pe lumină. O să mă ierți pentru că nu vin la tine pe ploaie, dar știi că mi-e dor de tine. O să iertăm și pisica pentru că se bagă între noi în fiecare dimineață; o s-o iert eu mai ales, că uneori te preferă pe tine.

Noi nu ne schimbăm niciodată, ne uităm și ne redescoperim. Vara adun pene din parc, toamna castane de pe stradă. Iarna asta mă adun pe mine din tine.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Ceva vorbe și-un zâmbet noaptea.

  1. Andreia zice:

    Si primavara?!
    Iarna s-a terminat, ai adunat sau te-ai abandonat?

  2. Am adunat. M-a adunat. A fost o iarnă bună. 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s