Ai grijă că perversitățile hrănesc.

Image

El zicea mereu să mă liniștesc, că iubirea vine din perversități ce nu mi le imaginez. Eu râdeam, bineînțeles. Oricum nu-l auzeam prea bine că eram prinsă în glacialitatea din ochii lui. Nu că m-ar fi străpuns el cu privirea, nici vorbă. Doar că nu înțelegeam nimic din ea și mereu m-am pierdut în lucruri neînțelese. Țin minte și acum privirea aia de te treceau fiori. Și nu prin prezența ei, ci culmea, prin absență. Cred că pot să număr pe degete dățile când s-a uitat efectiv la mine și asta doar când ne-ntâlneam întâmplător pe stradă și era în siguranță că erau mulți trecători în jur. În rest, doar între noi, privea mereu prin mine. Și dacă mă apropiam prea mult, ținea ochii strâns închiși de parcă îi era frică de mine. Aveam eu o teorie, cum că chiar i-ar fi fost. Și se prea poate, devenea neînsemnat și un adolescent îndrăgostit când mă atingea. Știa să-și vindece stângăciile, că pleca mereu după momentele de slăbiciune ca să-și curețe rănile și se întorcea, din nou, cu privirea goală după reabilitare.

În sinea mea, mereu l-am admirat și dincolo de fascinație, am făcut din el un model de urmat. Acum când privesc limpede înapoi, încep să mă contest. La o adică, cred că nici nu l-am iubit vreodată, am dezvoltat o obsesie pentru cine era, mi-era sete de felul lui de-a fi. La un nivel inconștient, mi-am dat seama de la început ca el mi-e secretul – șansa la o supraviețuire egoistă și satisfăcătoare.

Era perfecțiunea pentru genul nostru de oameni. Desigur, observasem și eu de-a lungul timpului că ceva nu era în regulă cu mine, emoțional vorbind. Nu mă gândeam prea mult pe-atunci, aveam de ce să mă amuz, să cred cu convingere că iubeam pasional de pe-o săptămână pe alta și că toți mi-erau la picioare. L-am văzut că el era puțin diferit încă de la început, eram puțin confuză, dar nu prea știam ce m-așteaptă. Am încercat eu, în primă fază, ceva din jocurile mele ușor penibile, aș spune acum. Și ce prostuță, nu știam că joc cu antrenorul. Probabil m-a citit din prima, că pe-atunci eram mai ușor de citit decât cartea de telefoane și el era oricum poet. Nu-i nimic, că m-a învățat el exact ce înseamnă jocurile. Am primit ce-am căutat, și masochist vorbind, bine-a fost.

Țin minte că m-a sunat într-o noapte și îmi lăsase un mesaj vocal în care mă striga și-mi cânta numele continuu. Probabil l-aș mai fi avut și acum dacă nu-mi pierdeam telefonul. Îmi amintesc cum mă treceau fiori de îmi cutremurau corpul când ascultam mesajul ăla. Și nu de vocea lui, ci de mine care stăteam pe pervaz și îl reascultam a cincizecea oară și nu mă opream. Și eu eram cea care nu asculta nici măcar o dată. Dar el mă învăța aici, a avut grijă să-mi dea lecția de rigoare. A avut un moment de slăbiciune și mi-a arătat cum greșelile astea lasă cicatrici, așa că trebuie să scapi de ele cu orice preț. Și cum nimeni vreodată nu trebuie să vadă că ai și slăbiciuni, cu atât mai mult când celălalt ți-e slăbiciune.

Mie nu-mi erau foarte clare lucrurile astea pe atunci și credeam că e un  tiran fără pic de milă, îl condamnam de dimineață până seara. Ba mai mult de-atât, nici măcar nu-mi dădeam seama cum absorbeam tot ce-mi făcea și se reflecta prin mine în toți ceilalți din jurul meu. Ulterior când am început să realizez, îl condamnam din nou, că m-a alterat. Încă nu înțelesesem. M-a făcut cine sunt azi și acum sunt un om care poate să se lipsească de oricine și orice și își e autosuficient. Și sacrific multe, dar trebuie să plătești pentru un schimb. Și asta e o înțelegere pentru care am semnat.

Cumva, cred că m-am folosit de el ani întregi, fără să știu măcar. Că atunci când n-am mai avut ce să învăț că l-am depășit la propriile-i jocuri, m-am descotorosit de el cum arunci o bluză veche. L-am șters ca și cum n-a existat vreodată, uite-așa, din senin. Pentru că am văzut la el cum se face. Și dacă a fost vorba de iubire, atunci avea dreptate – iubirea se naște din perversități cumplite, și el a nutrit o perversă mai atroce decât el. 

C-așa e-n tenis, scumpul meu, contează cu cine joci.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Ai grijă că perversitățile hrănesc.

  1. Pingback: Blog – Pupile de pisica! | Losty88′s Blog

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s